Când te-ai privit ultima dată?

Întrebare aparent stupidă, nu? Ei bine, parţial aşa şi este. Ne privim zilnic. Ne uităm pierduţi în reflectarea noastră dintr-o oglindă mai mare sau mai mică pentru a căuta defecte sau din contră, în speranţa confirmării calităţilor pe care le avem sau le dorim. Păcat însă că oglinda nu reflectă mai mult decât imaginea fizică, percepută ca atare de persoanele cu care intrăm în contact zi de zi sau care ne au întipărită în amintire poza trăsăturilor noastre.

Dar când te-ai privit ultima dată fără oglindă? Când te-ai întrebat dacă eşti pe drumul cel bun, dacă eşti mulţumit de acţiunile tale sau de persoana care ai devenit? Rătăcind prin problemele cotidiene, agitat din cauza stresului şi mereu luptând cu preţiosul timp uiţi să tragi cu ochiul la ceea ce se află cu adevărat în sufletul tău. Când ai încercat ultima dată să te deconectezi de mediul în care îţi duci existenţa zilnic pentru a fi preţ de câteva clipe doar tu cu tine? Probabil că vârtejul zilelor stresante care nu se mai termină te-a prins într-un asemenea hal încât atunci când ai răgaz câteva clipe nu-ţi vine decât să te afunzi în lumea viselor pentru a-ţi odihni trupul istovit, nu din cauza muncii fizice, ci a minţii greu încercate.

Nu e atât de dificil ca din când în când să încerci un exerciţiu simplu de a te asculta pe tine. Aşa cum de multe ori îţi asculţi prietenii descărcându-şi sufletul în faţa ta, aşa îţi pot auzi şi strigătul din lăuntul tău care nu vrea şi el decât un prieten căruia să-i spună oful. Uită-te în jur şi observă lucrurile mărunte, dar frumoase pe care ai început să le ignori. Bucură-te de o ploaie răcăritoare de vară, sau de un apus colorat. Mulţumeşte pentru lucrurile frumoase din viaţa ta şi propune-ţi ţeluri, obiective pentru viitor. Gândeşte-te serios unde vrei să ajungi şi mai lasă „miorlăiala” deoparte. Nu te plânge de nerealizările tale atâta timp cât nu ai depus un efort consistent pentru a-ţi îndeplini visele. Fericirea este un echilibru. Nu fi tu cel care îl strică! Ai grijă ca balanţa să încline mereu către partea plină a paharului!

sursă foto: www.leahdipascal.com

Starea de sambata, iti suna cunoscut?

Sambata…una din acele zile ale saptamanii, in care iti permiti sa te trezesti, atunci cand somnul, plictisit sa-ti alinte trupul obosit, se hotaraste sa te paraseasca, fara nicio remuscare. Te ridici din pat, ametit de visele multiple, imbibate in griji, iluzii, probleme, fantezii si incerci sa gasesti ibricul, care dimineata de dimineata ti-a devenit cel mai bun prieten, uneori si confident. Te afunzi in gustul amarui al cafelei, care iti dezamorteste simturile si iti conduce picioarele catre pamant, asa zisa realitate. Te incearca o stare usoara de nervi, la gandul ca e miezul zilei si ai pierdut atata timp pretios, aprofundand o lume ireala, investind in oameni ireali, in probleme inexistente, in iluzii a caror forma fizica nu se va contura nicicand. Incerci sa te impaci, gandindu-te ca aveai nevoie de somn, era imperios necesara aceasta odihna, dupa o saptamana grea.

Dupa ce batalia initiala ia sfarsit, starea de nervi se acutizeaza cand prin minte, ti-a trecut fiorul gandului ca e sambata…ziua nationala a curateniei. Pai se poate? Bunica da cu matura…suni o prietena…spala vasele…o suni pe mama…nu raspunde…probabil da cu aspiratorul….Mda…

Rupi franghia imaginara cu care e legat bolovanul IMENS al lenei, care te tine tintuita pe canapeaua pe care stateai tolanita, cu ceasca de cafea in mana, si cu miscari greoiaie, te indrepti spre o haina aruncata, spre un ambalaj de la ciocolata uitat pe o noptiera, spre vasele care te asteapta ranjind in chiuveta. Nu-i nimic, iti spui. Sunt o femeie puternica si incepi in viteza, de parca cineva ti-ar derula viata pe fast forward si speli, aspiri, freci, perii, asterni, schimbi..te misti, pana cand, ochii iti raman agatati in creangile copacilor pe care ii zaresti de pe balcon. Te apropii de geam, cu un sentiment pregnant de vina, caci mai ai o gramada de treaba de facut, dar intepenesti acolo, cu privirea pierduta. Iti parasesti trupul trudit si privesti totul holistic, din exterior. Ai fost prins in iuresul cotidianului: servici, scoala, curatenie, mancare, acelasi cerc vicios, in care te arunca masinaria sociala, care nu functioneaza pe benzina, motorina, sau alt carburant, cu preturi exagerate, ci cu energia noastra, a tuturor celor care dam din coate sa ne construim un viitor. Speriata de aceste ganduri, arunci lasso-ul si, in ciuda impotrivirii inversunate, iti tragi mintea inapoi, in capul greoi. Da, unde am ramas? Aaaa..trebuie sa pun la spalat, sa calc hainutele alea….apoi…..

Interviu- Marks & Spencer

Interviu- Marks & Spencer

 

Marks & Spencer (M&S) este un retailer de îmbrăcăminte britanic cu un profit de peste jumătate de miliard £. Compania este cel mai mare producător de îmbrăcăminte din Marea Britanie şi deţine 600 magazine în Marea Britanie şi alte 240 în alte 34 de ţări, din care 219 în franciză. Unul dintre aceste magazine se află în Centrul Comercial Felicia, fiind coordonat de doamna Mihaela Adam Store Manager, care a fost amabilă să ne răspundă la câteva întrebări.

1. Diana Caciur: Care sunt atributele care recomandă Marks and Spencer ?

Mihaela Adam: Marks  & Spencer are o istorie de 120 de ani, pe care și-a păstrat-o de-a lungul timpului datorită calității produselor și a notorietății brand-ului. De asemenea, customer service-ul oferit clienților noștri este unul prietenos și nonagresiv. Deși Marks & Spencer se află în România de doar 10 ani, a reușit să-și formeze o clientelă fidelă, fapt ce face dovada calității și fiabilității brand-ului.

2. D.C.: Ce diferențiază acest magazin de competitorii săi? Prin ce anume se remarcă?

M.A.: Marks & Spencer se remarcă prin diversitatea produselor și mărimilor. De la produsele în mărimi mici până la cele mai mari se păstrează aceeași calitate și aceeași dispunere impecabilă a accesoriilor fashion. Un alt avantaj pe care magazinul nostru îl oferă este posibilitatea ca clientul să-și îmbrace întreaga familie din aceeași locație, economisind cea mai importantă resursă a lumii contemporane- timpul.

3. D.C.: De cât timp lucrați pentru Marks & Spencer?

M.A.: De aproape 3 ani,încă de la deschiderea magazinului din Iași și sper să fie cât mai mulți. E un job care nu-ți dă voie să te plictisești. E antrenant și interesant totodată tocmai prin prisma faptului că îmbină foarte bine latura artistică cu cea comercială și nu în ultimul rând partea de comunicare cu angajații, cât și cu clienții, deopotrivă

4. D.C.: Cum s-a schimbat percepția publicului despre magazin în acești ani?

M.A.: Percepția publicului s-a modificat datorită schimbărilor din Marks & Spencer. Dacă la început acest brand se axa mai mult pe un stil sobru, clasic, british, acum se adaptează tendințelor actuale, fiind foarte fashion.

Noi încercăm să menținem standardele impuse de companie pentru a satisface până și gusturile celor mai pretențioși clienți.

5. D.C.: Care este publicul dumneavoastra țintă?

M.A.: Prin public țintă înțelegem orice persoană care intră în magazin și care ne-ar putea deveni client. Nu ne adresăm unei categorii anume de persoane; dorim să atragem un sector cât mai larg al potențialilor clienți.

6. D.C.: Dacă ar fi să creați profilul psiho-demografic al clientului fidel, cum ar arăta acesta?

M.A.: Profilul clientului fidel este cel mai bine materializat în persoana femeii de 35 de ani, cu studii superioare, având o poziție socio-economică bună, fiind o familistă convinsă care achiziționează produse inclusiv pentru soț și copii.

7. D.C.: Ce strategii de marketing adoptați pentru atragerea clienților? Aveți strategii diferențiate de fidelizare și de atragere a noilor clienți?

M.A.: Avem, într-adevăr, strategii diferite pentru clienții fideli. Aceștia devin ”dependenți” de produsele Marks & Spencer datorită calității lor și croielilor. Astfel de clienți dispun de un card de fidelitate, având reduceri considerabile. Obișnuim să menținem o legătură strânsă cu ei (telefonică, prin e-mail și nu numai), să îi informăm când primim marfă sau avem oferte atractive.

Alte strategii uzuale destinate tuturor clienților sunt reducerile, publicarea reclamelor în reviste (în special pentru femei), afișe, bannere, spoturi radio și multe altele. De asemenea, am participat la fashion show-uri organizate atât în București, cât și în Complexul Comercial Felicia.

8. D.C. Magazinul are o echipă care să se ocupe strict de imaginea firmei?

M.A.: Da, în organigrama magazinului există postul de Visual Merchandiser, care, în colaborare cu Store Manager-ul se ocupă strict de imaginea magazinului în concordanță cu regulile corporate impuse de brand-ul Marks & Spencer.

9. D.C. Care sunt tendințele actuale din modă? Ce ar trebui să purtăm?

M.A.: A revenit în tendințe moda anilor 80’. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de stilul smart-casual care este foarte actual în acest moment. Spre exemplu putem putem purta o pereche de jeans,  pantofi cu toc și un sacou formal accesorizat cu o eșarfă, o broșă sau niște mărgele. Din punct de vedere cromatic, rămân în tendințe culorile tari, puternice.

10. D.C.: Ce tendințe actuale regăsim în vestimentația de la Marks & Spencer?

M.A.: În condițiile în care Marks & Spencer este un brand actual care ține pasul cu tendințele, regăsim în magazin o mare parte din tot ce ne propun stiliștii pentru vara și toamna lui 2010.

11. D.C.: În alte țări magazinele Marks & Spencer sunt mult mai mari, unele având chiar mai multe etaje, comercializând o gamă variată de produse. Credeți că în România sunt șanse să se deschidă un astfel de magazin?

M.A.: În momentul de față există 9 magazine la nivel național, dar, atâta vreme cât piața o cere, există posibilitatea să deschidem noi și noi magazine. Se găsește și în România un magazin Marks & Spencer pe 2 etaje, în București, Cotroceni.

Vă mulțumim pentru timpul acordat.

Definitia iubirii din perspectiva unui pesimist

Ce este iubirea? Magmă a impulsivităţii, fior al imprevizibilului, lacrimă a dorinţei himerice, un vapor al simţirii, al neîncrederii, al incertitudinii…e speranţă, extaz şi uitare…atât…

Durerea in cuvinte

Se şterge din sufletul meu durerea amară a zilei de azi, se şterge din sufletul meu durerea de-a fi eu. Lacrimile s-au ascuns de ochii mei, undeva înlăuntrul meu, într-un loc pe care nu-l cunosc. N-a rămas decât sufletul pustiu ca o cameră întunecată, mică, sumbră, rece, rănită.

De ce iubirea şi suferinţa se alungă mereu una pe alta, se ceartă, se joacă, se iubesc, se uită…..Există mereu în mine o durere ce mă mistuie şi simt cum fiinţa mea vibrează de durere. Aş vrea să mă dizolv picătură cu picătură, să cad din timp şi să plutesc în nimic; aş vrea să fiu nimic pentru a nu simţi durerea.

Un cuvânt greu, o bucată de plumb mi se aruncă în faţă iar sufletul se strânge în mine, se face un punctişor. Durerea pătrunde în ochi, pe buze, în minte. Glasul îmi piere cu desăvârşire. Mă închid ermetic în cochilia mea inexpugnabilă. Nimic nu poate penetra peretele de un aparent orgoliu pe care l-am creat în inima mea…dar ce păcat!…îmi vine să zâmbesc….orgoliu..măcar de aş avea un gram din încăpătânarea şi superioritatea unui orgolios, dar nu…nu e orgoliu ci durerea cea care respinge orice din exterior. E ea cea care îmi stăpâneşte interiorul. Glasul ei e cel strident, cel care sfărâmă masa de tăcere din mine.

Oare când vor învăţa oamenii să nu se mai joace cu cuvintele? Oare când vor învăţa să utilizeze corespunzător această armă albă a intelectului? Cuvintele pot deveni uneori flageli ai durerii, ei nu ştiu asta?

Reuşesc să realizez, după ce am vărsat tot veninul din mine în paginile tale că toate fac parte din viaţă. Toate au rostul lor şi peste fiecare regret sau bucurie va veni o vreme când se va aşterne pulberea uitării căci aşa se alcătuieşte trecutul.

Trecutul e amintire iar amintirea e aşternută pe buzele prăpastiei inconştientului nostru. În orice moment ea poate aluneca în abis, poate constitui doar un strop dintr-un ocean sau o scânteie rătăcită a unui foc ce a fost stins, ce-i drept, cu greu, de apa prezentului şi de misterul viitorului

Eu sau altcineva?

Te-ai trezit vreodată, într-o dimineață oarecare, însorită sau mai puțin însorită, dorindu-ți din toată ființa ta să fii altcineva? Ți-ai imaginat că te dezbraci de propria persoană ca de o haină veche și  îmbraci hainele pretențioase ale unei persoane pe care tu o consideri cu mult superioară ? Ai vrut poate să ieși din banal, să te remarci, să fii mai frumos, mai deștept, cu mai mulți bani în buzunar, într-o țară mai civilizată…nu e o dorință de condamnat.

Însă, dacă acea persoană în locul căreia râvnești să fii și care momentan are totul, mâine suferă o decepție, pierde controlul afacerilor, pierde sprijinul celor dragi și se cufundă în vicii? În acel moment, persoana care pentru tine reprezenta un model se pierde. Atunci ai putea gasi o altă persoană a cărei viață te fascinează și iți stârnește acea stare de admirație combinată cu o invidie latentă……sau…..ai putea fi TU.

Nu trebuie să dorim niciodată să fim altcineva ci trebuie să ne construim viața pe principii și valori care să ne facă mândrii de ceea ce suntem. Fiecare dintre noi ținem în mână creionul care trasează conturul existenței noastre. Cu cât mâna tremură mai mult, cu atât posibilitatea de a trasa o linie greșită se accentuează. Mâna trebuie să fie fermă asemenea încrederii pe care trebuie să ne-o acordăm.

Fiecare are o latură bună, o parte din sine care poate fi arătată celorlalți și apreciată la adevărata sa valoare. De ce să râvnim la o viața îndestulătoare a unei persoane goale pe interior, din punct de vedere spiritual și mental când puteam să avem un ”neverland” al nostru, o lume bogată pe care să o împărtășim cu cei dragi, cu cei care, asemeni nouă,  știu să-și  aprecieze viața ca pe un dar inalienabil?

Iubește-te pe tine cum nimeni nu a făcut-o și le vei dezvălui celorlalți adevărata ta față. Nu te mai da ”balenă în polonic” ci acceptă realitatea. Dacă nu-ți place modul în care decurge viața ta, îmbunătățește-o. Pune-ți întrebări, caută răspunsuri dar fă ceva pentru a-ți fi mai bine. Comoditatea e o armă albă mai periculoasă decât cel mai ascuțit pumnal.

JOS MASCA!

Un copil pierdut în vise

Fugeam, mă împiedicam în vise când afurisitul ceas m-a smuls din oniric. Aş fi dat orice să mai rămân măcar câteva minute în plus pe acest tărâm bizar unde, deşi realitatea nu are acces, simţim o reflectare surdă a durerii şi a fericirii şi unde  culorile pălesc în faţa imaginii jucăuşe care ai fi tentat să spui că suferă de un uşor nistamus.

M-am ridicat repede din pat, prea repede aş spune căci imaginea neclară din vis s-a transpus în realitate. M-am apropiat de geam şi am zărit imensul oximoron întrupat în contrastul dintre întunericul compact si albul zăpezii care încerca să înghită noaptea. Cu trupul treaz dar cu mintea încă ameţită de aburii dulci ai somnului îmi priveam sora care dormea. Chipul omului atunci când doarme ajunge la desăvârşire. Nu ştiu dacă nu cumva dragostea ce i-o port m-a împins în braţele subiectivităţii dar ochii închişi, acoperiţi de pleoapele care despart realul de ireal par a fi în căutarea unui adânc existenţial insondabil, emanând o frumuseţe interioară care o depăşeşte cu mult pe cea fizică.

Priveam mica făptură din faţa mea şi m-a izbit inocenţa ei, amintindu-mi de momentul aparent banal şi naiv când venind de la bunica m-a întrebat cine hrăneşte cele două lebede care formează inima noastră. Am rămas surpinsă şi fără replică pe moment dar mai apoi mi-am dat seama că e atât de uşor să fii copil, să crezi că cerul e un strop de cerneală diluat în infinitate. E atât de frumos să fii copil, să priveşti soarele ca pe o minge înfierbântată ce se plimbă dintr-o parte în alta a cerului şutată de piciorul neîndemânatic al unui zeu îmbrăcat în veşminte albe, mult prea lungi pentru a-i permite libertatea de mişcare de care are nevoie pentru a fi copil. E atât de frumos şi atât de uşor să fii copil, să crezi că luna e o seceră îngălbenită ori un bumerang agăţat de azuriul infinit de către un personaj din basmele lui Creangă, cel care lungindu-şi picioarele ajunge la distanţe enorme, unde omul nu poate pătrunde cu uşurinţă decât prin puterea gândului.

E atât de frumos, dar atât de frumos să fii copil când în mintea ta lumea nu e conturată, când totul nu e decât o transparenţă aparentă, când nimic nu e prea greu, nimic nu e prea rău, nimic nu e intangibil.E atât de uşor, dar atât de uşor să fii copil când lumea ţi se aşterne la picioare, când simţi că eşti unicul stăpân al vieţii tale, al inimioarei care zăngăne în piept şi pe care o priveşti prin ochii tăi de copil ca un sărut al lebedelor, un sărut mai important decât cel omenesc, material, un sărut care ceează viaţă. Aşa cum cerul şi-a unit buzele cu ţărmul născând pământul, aşa cum Dumnezeu şi-a unit buzele cu puterea sa născând omul, aşa şi tu, micuţule individ, porţi în tine sărutul creator.

Ziua de astăzi este una câştigată căci am învăţat din nou să fiu copil.

Încântată de cunoștiință, file de jurnal

Început de jurnal; Nu sunt Steinhardt să mi se dezvăluie fericirea descoperirii divinităţii într-un mediu insolit, nici Eliade ca să cred că durerea poate fi depăşită printr-o suferinţă superioară conform teoriei lui Cioran; nu sunt nici măcar un personaj principal ca Petrini ca să-mi zugrăvesc existenţa în griul ironiei de a fi „cel mai iubit dintre pământeni”. Sunt doar un suflet care zărind lumină pe Pământ s-a întrupat….

M-am născut alintată de şoapta ploii, tocmai de aceea sunt cum sunt: nu mută ca o lebadă ci calmă şi puternică asemeni căderii monotone a ploii torenţiale. Întotdeauna mama mi-a definit temperamentul coleric raportându-se la atmosfera dinaintea  furtunii: tăcută în mânie dar zbuciumată în trăirile interioare.

M-a fascinat mereu strigătul interior al omului, acea voce, pe care unii o numesc conştiinţă care te dirijează asemeni unui păpuşar şi care capătă în unele momente ale vieţii dimensiuni hiperbolice atribuind eului dilatat culorile unui tablou expresionist. M-a fascinat faptul că în fiecare dintre noi se ascunde o copie a persoanei noastre, dedublare existentă fără îndoială dar recunoscută de foarte puţini. Câţi dintre noi recunosc că faţa arătată lumii diferă de imaginea proiectată de proprii noştri ochi care sunt mult mai critici, mai exigenţi decât privirea ştearsă a alterităţii? Persoana din tine care trăieşte în realitatea socială se limitează la activităţile de rutină ale cotidianului pe când eul interior analizează, critică, laudă, îndrumă corpul- roboţelul obedient.

E târziu acum, iar foaia goală din faţa mea mă face să cred că scriu cu o cerneală invizibilă;liniştea nopţii e prea adâncă, o gaură neagră care înghite gândurile….simt că picură în mine somnul…iar patul e prea aproape ca să nu cad pradă tentaţiei..